Featured

MAN accelerează trecerea către sisteme de propulsie cu zero emisii

MAN Truck & Bus accelerează schimbul spre vehicule comerciale cu zero emisii. Producția de camioane electrice grele este programată să înceapă în 2024, cu o serie inițială de 200 de unități.

18 Feb 2022

Această dată este cu aproape un an decât programarea inițială. MAN a prezentat pentru prima dată publicului, în Nuremberg, un prototip al noului camion electric foarte apropiat pentru producția de serie. Pe lângă noile sisteme de propulsie fără emisii, MAN dezvoltă soluții complete de eMobilitate care să pregătească clienții să utilizeze de timpuriu asemenea vehicule. ”Avem nevoie să electrificăm și mai repede flota noastră. Totuși, vom reuși acest proces numai dacă ne vom susține clienții în această tranziție și îi convingem să facă acest pas. Până acum am creat soluții digitale integrate și oferte pentru sisteme de încărcare”, explică Alexander Vlaskamp, CEO al MAN Truck & Bus.

Pe lângă accelerarea introducerii mobilității electrice, producătorul de vehicule comerciale intensifică și cercetarea în mobilitatea cu hidrogen. Autoritățile statului Bavaria au prezentat un sprijin de 8,5 milioane de euro pentru proiectul ”Flota Bavareză” (Bayernflotte). În 2024, camioanele MAN cu celule de combustie alimentate cu hidrogen vor fi testate de 5 clienți din Bavaria.

”Viitorul începe acum – Pavăm drumul spre zero Emisii” a fost motto-ul sub care MAN Truck & Bus a întâmpinat reprezentanți ai mediului politic, de știință și din industrie, pentru a prezenta camionul electric și a da semnalul de pornire al proiectului cu hidrogen. ”MAN își accelerează transformarea și face pași mari spre sistemele de propulsie cu zero emisii. MAN și Grupul TRATON se concentrează clar pe propulsia electrică pe bază de baterii. Ea va reprezenta baza noilor camioane grele electrice, care vor fi lansate pe piață în 2024. Doar când vom putea produce suficient hidrogen verde și infrastructura asociată va fi disponibilă, după 2030, așteptăm utilizarea camioanelor cu hidrogen în anumite aplicații. De aceea studiem și această tehnologie, iar fondurile oferite de landul Bavaria ne ajută să ne dezvoltăm expertiza în acest domeniu”, a spus Alexander Vlaskamp, președintele Consiliului Executiv al MAN Truck & Bus.

Vlaskamp a anunțat că primele 200 de camioane electrice de serie vor fi produse la începutul anului 2024, la fabrica MAN din Munchen. În plus, valoarea adăugată a vehiculelor comerciale electrice cu baterii va crește prin asamblarea internă de pachete de baterii. Este clar, MAN accelerează tranziția de la propulsia bazată pe carburanți fosili spre viitorul fără emisii al transportului de marfă și pasageri.

 

Flota Bavareză

 

În proiectul Flota Bavareză, MAN dezvoltă un camion cu celule de combustie împreună cu partenerii industriali Bosch, Faurecia și ZF. Camioanele vor fi livrate la mijlocul anului 2024 către cinci clienți. Companiile BayWa, DB Schenker, GRESS Spedition, Rhenus Logistics și Spedition Dettendorfer vor testa camionul cu hidrogen în operațiunile lor timp de un an.

 

Zero Emisii: Comparație între tehnologii

 

Faptul că tehnologia electrică cu baterii și hidrogen merg mână în mână a fost subliniat de MAN la prima prezentare a camionului electric bazat pe noua generație de camioane. Motorul electric, care primește energie de la baterii, este punctul de pornire. Vehiculele electrice cu baterii (BEV) utilizează tehnologia de bază ce oferă clienților soluții practice și cu cost optimizat. Ca un supliment, camioanele și autocarele alimentate cu celule de combustie alimentate cu hidrogen (FCEV) vor putea fi utilizate în viitor, având ca bază tehnologia BEV, dar înlocuind o parte din bateriile grele cu rezervoare de hidrogen mai ușoare și celule de combustie.

Vehiculele comerciale FCEV au o autonomie mai mare decât cele BEV, dar costul energiei bazate pe hidrogen este semnificativ mai mare în operațiuni. Avantajele de cost energetic al camioanelor BEV este cheia trecerii rapide la e-camioane, necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu din sectorul de transport. Și aceasta deoarece carburantul sau costurile energiei reprezintă cea mai mare parte a costului total de proprietate (TCO) al vehiculelor comerciale utilizate intens.

În plus, dezvoltarea infrastruturii de încărcare rămâne un factor esențial în transformarea industriei de transport. Suportul politic este indispensabil aici. Grupul TRATON, compania mamă a MAN Truck & Bus, va contribui la dezvoltarea infrastructurii de încărcare de înaltă performanță ca parte a unui joint venture.

Un alt motiv pentru care hidrogenul ca mediu de stocare al energiei va deveni mai târziu relevant pentru vehiculele comerciale decât bateriile este indisponibilitatea hidrogenului verde în cantități suficiente. Astfel, în viitorul apropiat, este mai probabil ca hidrogenul verde să fie utilizat în industriile producătoare de oțel sau chimicale.

 

Mobilitatea electrică în sectorul de camioane

 

Camionul electric MAN va acoperi majoritatea aplicațiilor din sectorul de transport. MAN vede oferta de eConsultanță ca esențială pentru trecerea clienților la propulsiile fără carburanți fosili și un transport sustenabil. Pentru succesul convertirii flotelor de la diesel la BEV este nevoie de o analiză atentă a nevoilor clientului, cu mult înainte de achiziția unui camion electric. Serviciile de eConsultanță vor acoperă toate aspectele operaționale, inclusiv optimizarea costurilor, analiza rutelor sau infrastructura de încărcare.

 

Producția de pachete de baterii      

 

O componentă centrală pe drumul spre propulsia fără emisii este reprezentată de bateriile vehiculelor. MAN a început dezvoltarea expertizei în asamblarea pachetelor de baterii în primăvara anului 2021. Nucleul este Centrul Tehnic de eMobilitate de la fabrica din Nuremberg, unde au fost testate și apoi produse primele pachete de baterii.

Pachetele de baterii sunt cele mai mari unități ale vehiculelor bateriilor vehiculelor comerciale. Celulele de baterii sunt integrate și controlate în aceste pachete. Pentru autobuzul urban MAN Lion's City E, produs în serie, un pachet de baterii are o capacitate de 80 kWh. Pe autobuzul de 12 metri lungime sunt instalate 6 pachete de baterii, pentru o autonomie de până la 350 km. La testul Efficiency Run din Mai 2021, MAN Lion's City E a reușit autonomiii semnificativ mai mari, în condiții optime de utilizare. Timp de 24 de ore, autobuzele electrice MAN au călătorit 550 km pe o linie de transport public din Munchen, fără încărcări intermediare. Autobuzele electrice MAN au demonstrat că astfel de autonomii sunt posibile și în prezent, deși performanțele sunt influențate de factori precum topografia, stilul de condus sau utilizarea sistemului de climatizare.

18 Feb 2022