Gama de autocamioane MAN, model 2025, lansată în premieră, în România
Săptămâna aceasta, MHS Truck & Bus Group, importatorul și distribuitorul mărcii MAN în România a prezentat, pentru prima dată, gama de autocamioane, model 2025.
Evenimentul de lansare națională a avut loc la MotorPark România – Adâncata.
Gama de autocamioane MAN, model 2025, a fost prezentată, în premieră în România, în cadrul unui eveniment special organizat la MotorPark, în localitatea Adâncata.
Evenimentul a reunit clienți, parteneri și reprezentanți ai presei de specialitate, oferindu-le ocazia să descopere în detaliu inovațiile aduse de noua generație MAN și să testeze performanțele vehiculelor în condiții reale. Patru autotractoare – în configurații standard și mega – au fost disponibile pentru sesiuni de test drive pe circuit.
„Noua gamă MAN 2025 este gândită pentru a le oferi clienților noștri mai mult decât un autocamion – le oferă un partener de încredere în afaceri. Fie că vorbim despre eficiență în consum, fiabilitate sau confortul șoferului, fiecare detaliu a fost dezvoltat având în vedere cerințele reale ale transportatorilor. Ne bucurăm să aducem această soluție completă pe piața din România,” a declarat dna. Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.
Date tehnice - noua gamă de autocamioane model 2025
Gamă de autocamioane model 2025, dotată cu noul motor D30, transmisie nouă, aerodinamică optimizată și frâne noi oferă reducerea consumului de combustibil cu până la 4% și emisii de CO₂ mai reduse.
De asemenea, confortul utilizatorului este îmbunătățit cu izolație fonică optimizată, funcții noi ale afișajului și culori noi pentru interior.
Noul motorul D30, cu o eficiență maximă de peste 50% și cel mai bun consum de combustibil din clasa sa, este unul dintre cele mai avansate motoare pentru vehicule comerciale.
Acest motor complet nou a fost dezvoltat pe baza expertizei inginerești combinate a grupului TRATON și va înlocui seriile de motoare D26 și D15 existente anterior pe toate autotractoarele MAN 4x2, în versiunile cu înălțime normală și joasă.
Motorul D30 este disponibil în șase variante de putere, între 380 și 560 CP (2.100 până la 2.800 Nm).
Noul motor diesel, echipat cu un sistem de post-tratare a gazelor de eșapament SCR dublu, este cuplat întotdeauna cu transmisia MAN TipMatic 14, dezvoltată, de asemenea, de la zero și cu noul portofoliu de punți hipoide.
Opțiunile exclusive pentru lanțul cinematic D30 PowerLion includ frâna de motor performantă CRB (Compression Release Brake) cu o putere de până la 355 kW, retarderul 47 cu o forță de frânare de până la 4.700 Nm, care poate fi decuplat pentru a reduce și mai mult consumul de combustibil, precum și un portofoliu extins de prize de putere la motor și la transmisie, pentru o gamă largă de aplicații suplimentare precum pompe hidraulice sau compresoare.
Noua cutie de viteze MAN TipMatic 14 a fost dezvoltată beneficiind de expertiza tehnologică combinată a grupului TRATON și va înlocui în viitor cutia MAN TipMatic 12 pe toate autotractoarele standard MAN din seria grea. Comparativ cu aceasta, noua generație este cu aproximativ 60 kg mai ușoară.
Transmisia TipMatic 14 dispune de 14 trepte de viteză înainte și două trepte de marșarier, la care se pot adăuga alte șase trepte de marșarier ce pot fi activate over-the-air prin platforma MAN Now, dacă este necesar. Astfel, sunt posibile și viteze mai mari în mersul înapoi, atunci când situația o cere. În același timp, MAN TipMatic 14 permite manevrarea extrem de fină la viteze reduse cu ambreiajul închis. Cutia automatizată preia automat acționarea ambreiajului și schimbarea treptelor de viteză. Controlată software, transmisia determină întotdeauna strategia optimă de pornire și schimbare, în funcție de sarcină și înclinarea terenului. Noul sistem MAN EasyStart, cu funcție de deplasare lentă (creep), oferă sprijin suplimentar pentru o pornire lină.
Cu noua transmisie MAN TipMatic 14, clienții beneficiază și de o durată lungă de viață, costuri reduse de întreținere și un cuplu mare de frânare continuă, de până la 4.700 Nm, datorită retarderului 47.
În sprijinul reducerii consumului de combustibil, echipa de dezvoltare MAN a revizuit și aspectul trenului de rulare și al podelei: noile deflectoare laterale cu extensii din cauciuc, montate pe ambele părți ale șasiului pentru modelele TGX și TGS cu semiremorcă, reduc golurile de aer din partea superioară și inferioară a șasiului. Astfel, se diminuează turbulențele și rezistența aerodinamică, ceea ce duce la un consum mai redus. De asemenea, noile panouri aerodinamice de sub podea, montate în fața punții față, îmbunătățesc fluxul de aer pentru autotractoarele cu motor D30 din seria TGX. Pentru vehiculele care nu sunt echipate cu acest panou, o nouă extensie a spoilerului frontal ajută la ghidarea mai eficientă a aerului pe sub vehicul. În plus, este disponibil și un nou grilaj pentru radiator, ca opțiune.
Pentru modelele 2025, instrumentarul principal complet digital vine cu funcții noi, cum ar fi afișarea masei totale admise a ansamblului. Ecranul color de 12,3 inch al panoului de bord Professional primește și el un nou design pentru indicatoare. Noutate importantă: secvența de informare la pornire afișează cele mai importante date imediat după urcare, fără a fi nevoie să pornești contactul. Iar modul de afișare „calm”, cu informații reduse la minimum, permite o concentrare mai bună asupra drumului.
Izolația fonică îmbunătățită aduce un plus de liniște în cabină: parbrizul fonic cu strat acustic de 0,81 mm reduce zgomotul perceput în interior, iar carenajul lanțului cinematic D30 PowerLion diminuează zgomotele motorului atât în cabină, cât și în exterior. Nu în ultimul rând, cabina beneficiază de noi combinații și accente cromatice: Desert Beige, Tuscan Red și Moon Grey cu elemente Silver.
Începând cu anul model 2025, MAN va oferi 16 layouturi de bază standardizate pentru aranjarea uniformă a componentelor pe cadru, adaptate aplicațiilor tipice ale unui autotractor 4x2 cu înălțime normală sau joasă. Această standardizare facilitează configurarea, întreținerea, reparațiile, aranjarea rezervoarelor și adaptările ulterioare. Noile rezervoare combinate, cu spații separate intern, oferă o capacitate de 690 litri pentru motorină și 165 litri pentru AdBlue, utilizând optim spațiul de montaj. O altă inovație constructivă: din 2025, vor fi disponibile un nou sistem frontal de protecție antiîmpănare, precum și o treaptă flexibilă de acces în cabină, specifică anterior doar gamei de tracțiune, și pentru vehiculele cu design standard și bară frontală din oțel.
Funcția inovatoare SmartShifting permite schimbări de treaptă deosebit de rapide, cu întreruperi minime ale forței de tracțiune, contribuind astfel la o eficiență sporită. O altă inovație importantă pentru reducerea consumului este renunțarea la transmisia cu raport direct și trecerea la o cutie over-drive – mai ales în combinație cu sistemul de control al vitezei de croazieră MAN EfficientCruise cu GPS și funcția Predictive Drive, care acționează anticipativ.
Pornirea și oprirea motorului, activarea și dezactivarea prizei de putere sau acționarea girofarurilor și a luminilor intermitente spate ale unei bene în timpul funcționării: până la 10 funcții specifice ale suprastructurii pot fi atribuite noului panou de comandă dedicat din consola centrală sau tastelor Easy Control din portiera șoferului. Aceste funcții pot fi încărcate pe vehicul simplu și rapid, over-the-air, prin intermediul platformei MAN PAL.
Producătorul suprastructurii poate adapta singur parametrii și logica funcțională a interfețelor electronice și a panourilor de comandă, fără a avea nevoie de un instrument de diagnosticare sau de o vizită la atelier.
Noua gamă MAN 2025 este deja disponibilă pentru comenzi în rețeaua MHS Truck & Bus Group.