Featured

Centru mobil de vaccinare pe platforma modelului electric MAN eTGE

Dacă un pacient nu poate ajunge la un centru de vaccinare, medici vor face deplasarea la pacient pentru a-l vaccina, mai ales în cazul persoanelor aflate în centrele de bătrâni sau în zona rurală. 

18 Jan 2021

Pentru a eficientiza aceste acțiuni, MAN Truck & Bus a dezvoltat un centru mobil de vaccinare în colaborare cu experți din sectorul medical. Noul model vine la scurt timp după ce MAN Truck & Bus a prezentat și laboratorul mobil de testare rapidă a persoanelor pentru COVID-19.

Prin acest centru mobil de vaccinare MAN vrea să-și aducă contribuția la stoparea pandemiei de coronavirus și să ofere soluții eficiente pentru cei care nu se pot deplasa la centrele medicale pentru vaccinare. Laboratorul mobil are la bază modelul electric MAN eTGE și a fost gândit pentru a ajuta persoanele din grupele mari de risc, în special persoanele care au peste 80 de ani. Acest vehicul inovator este echipat cu tot ceea ce este necesar atât pentru echipa de medici, cât și pentru păstrarea vaccinului în condițiile solicitate de producător.

În prima fază, acest vehicul va fi folosit în zonele Fürstenfeldbruck și Dachau, MAN Truck & Bus oferind tot suportul necesar pentru echipele de medici care vor participa la acțiunile de vaccinare a persoanelor cu o mobilitate redusă.

"Vehiculele noastre au o contribuție importantă în societate, de la aprovizionarea magazinelor și până la transport public de persoane sau ca vehicule de intervenție de urgență. Era ceva normal să ne aducem și noi aportul la această campanie de vaccinare în încercarea de a stopa răspândirea pandemiei. Cred că acest vehicul este perfect pentru a ajuta la vaccinarea persoanelor din centrele de bătrâni, a persoanelor care locuiesc în zone izolate și a persoanelor cu o mobilitate redusă", a spus Andreas Tostmann, președintele executiv MAN Truck & Bus SE.

După ce în octombrie anul trecut MAN Truck & Bus a prezentat laboratorul mobil de testare rapidă a persoanelor pentru COVID-19, centrul mobil de vaccinare este al doilea vehicul cu care MAN se implică în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Modelul MAN eTGE oferă spațiu pentru până la șase persoane, fiind echipat cu sisteme frigorifice speciale pentru a păstra vaccinul în condiții optime. Modelul complet electric are o autonomie de 120 - 140 km, în funcție de modul de utilizare și topografia rutei. MAN eTGE se poate încărcarca la capacitate maximă în ceva mai mult de cinci ore de la o priză AC de 7,2 kW. La un punct de încărcare de 40 kW încărcarea bateriei la un nivel de 80% se face în doar 45 de minute.

18 Jan 2021