Featured

Un vehicul dedicat pentru cei care adoră expedițiile extreme

Pentru moment nu putem să ne deplăsăm și trebuie să respectăm restricțiile impuse, dar cu siguranță va veni momentul în care viața își va relua cursul normal.

 

06 May 2020

Și, e bine de știut, că acum există și un vehicul la bordul căruia poți să pleci și să nu mai ai nevoie de nimic timp de aproape două săptămâni.

Dezvoltat la Dettenheim în Germania, UNICAT Individual MD56c este construit pe șasiul MAN TGS 26.540 cu cabină L și motor de 540 CP Euro V SCR transmiși unei cutii de viteze TipMatic cu 12 rapoarte.

Pentru a face față celor mai dificile suprafețe în off-road, MD56c dispune de trancțiune integrală permanentă 6x6. De asemenea, camionul este echipat cu anvelope fără cameră 14.00 R20, a căror presiune poate fi reglată în timpul mersului din cabină.

Rezervorul are o capacitate totală de 980 de litri, asigurând o autonomie de peste 3.000 de kilometri. Pentru a facilita pornirea chiar și în cele mai friguroase zone ale plantei, rezervorul este echipat cu sistem de încălzire complet independent.

Interiorul, demn de al unui yacht, oferă tot confortul necesar celor 6 persoane care pot călătorii la bordul camionului. Acesta este echipat cu scaune cu piele Alcantara, climatizare, suspensii pneumatice și o izolare specială, atât fonică, cât și termică, indiferent care sunt condițiile de afară. La acestea se mai adaugă volanul din piele, sistem de navigație prin satelit de la Garmin și un sistem de camere video care permite parcarea acestuia aproape oriunde.

Pentru o vizibilitate optimă, camionul este echipat cu proiectoare cu LED montate pe plafon, alte patru suplimentare pe laterale și șase lumini stroboscopice. De asemenea, blocurile optice spate sunt și ele pe LED.

UNICAT Individual MD56c are o lungime de 8,16 metri (10.05 metri cu tot cum platforma de transport pentru motociclete sau quad) 2,49 m lățime și 3,66 m înălțime.

Spațiul de locuit are 5,6 metri lungime, 2,48 m lățime și 2,10 m înălțime și este echipat cu geamuri speciale antiefracție, care au un cadru special pentru atenuarea șocurilor și vibrațiilor atunci când se rulează pe teren accidentat.

Grație mesei retractabile electric, banchetele se pot transforma într-un pat dublu cu dimensiunea cu 140 x 200 cm. În față, spațiul de bucătărie este complet utilat, acesta integrând mașină de spălat vase, cuptor, plită pe inducție, suport pentru vase, frigider și congelator. La mijloc se află baia și cabina de duș, iar în spate un dormitor unde au fost montat un pat cu dimensiunea 160 x 200 cm.

Materialele folosite la interior sunt ecologice, predominant fiind lemnul de bambus. Toate sertarele au sisteme suplimentare de siguranță, iar iluminatul este integral cu LED.

Rezervoarele de apă au o capacitate totală de 600 de litri, încălzirea fiind electrică cu protecție specială în cazul unor temperaturi foarte scăzute. Rezervorul pentru apa reziduală are 175 de litri, iar rezervorul de la toaletă are 110 litri.

Sistemul de încălzire și aer condiționat funcționează tot electric, energia fiind produsă autonom, instalația solară fiind montată pe plafonul camionului. Pentru cazurile de urgență, la bord se află și un generator de curent electric. La bord există prize pentru 115 și 230 volți, respectiv porturi USB pentru conexiuni multiple.

Greutatea totală este între 19.800 kg și 23.000 kg, iar distribuția greutății pe axe este de 32% pe axa față și 68% pe puntea tandem.

06 May 2020