Featured

Noua generație de camioane MAN, față în față cu clienții

Imediat după târgul de vehicule comerciale IAA Hanovra, MAN Truck & Bus a pornit într-un turneu de promovare a noii game TG.

16 Nov 2016

Turul organizat de MAN a cuprins 9 țări europene și 12 orașe, din care două din România, acesta fiind și singura piață din cadrul acestui turneu de promovare în care MAN este reprezentat de un importator. Prezența celor două orașe, Timișoara și București, pe harta celui mai mare eveniment dedicat operatorilor de transport, confirmă importanța pieței din România pentru producătorul bavarez. De altfel, cifrele înregistrate de MHS Truck & Bus în 2016, nu fac decât să întărească această idee.

În cadrul MAN Tour, cele 12 camioane MAN TGX, TGS, TGM și TGL au reușit să-i impresioneze pe cei peste 4.600 de clienți și colaboratori prezenți în cadrul evenimentelor, atât cu noul design cât mai ales cu performanța noilor motoare, mai puternice și economice, respectiv eficiența noii transmisii, mai bine adaptată condițiilor de exploatare. Fără îndoială, principalul aspect urmărit de către toți cei prezenți a fost consumul de carburant, care, pe noua generație de camioane este cu 6.35% mai mic decât al generației precedente. 

De asemenea, tot în cadrul MAN Tour, clienții au avut ocazia să ia contact cu RIO, noua marcă MAN de conectare digitală a utilizatorilor lanțului logistic, indiferent de brand, care și-a făcut debutul la IAA 2016. Acest sistem va creşte eficienţa în transporturi şi va oferi transparenţă tuturor utilizatorilor săi.

Cele 12 evenimente de prezentare a noii game TG au fost organizate perfect de fiecare companie naţională de vânzări MAN, oferind posibilitatea clienților să privească în detaliu numeroasele inovații, dar și să testeze vehiculele. Decizia luată de MAN cu privire la posibilitatea testării de către clienți a noilor camioane s-a dovedit a fi una câștigătoare, la finalul MAN Tour fiind înregistrate un total de 3.300 de teste și o distanță totală parcusă în cadrul acestora de 170.000 de kilometri, adică, de peste patru ori circumferința Pământului.

650 de clienți prezenți pe durata celor patru zile de eveniment

În România, dintr-un total de 650 de clienți prezenți în ambele locații, 578 dintre aceștia au testat camioane, distanță parcursă în cadrul testelor fiind de 3.460 kilometri. La Timișoara, camioanele au putut fi testate în trafic deschis, pe un traseu de 8 kilometri, în timp ce la București, acestea au putut fi testate doar pe circuitul Motor Park Adâncata.

România a fost singura ţară din Europa de Sud Est unde s-a desfăşurat evenimentul MAN Tour. Acesta a început imediat dupa IAA în Germania şi a ajuns în 12 locaţii din Europa, România şi Spania fiind singurele unde MAN Tour a poposit în două oraşe.

În cele 2 locaţii, Bucureşti şi Timişoara, au fost prezenţi aproximativ 650 clienţi. Pe durata celor 4 zile de eveniment au fost parcurşi 3.460 km în jurul Aeroportului din Timişoara şi în cadrul circuitului Motor Park Adâncata.

Și, pentru că siguranța primează, toate testele de drum efectuate de clienți s-au desfășurat sub îndrumarea instructorilor MAN ProfiDrive. Pe lângă supervizarea testelor, aceștia le-au demonstrat celor prezenți performanța și eficiența noii generații de lanțuri cinematice ale gamei TG de modele. Îmbunătățirile tehnice aduse reduc consumul de combustibil în mod semnificativ, cresc performanța și fiabilitatea. Toate motoarele oferă cu 20 CP respetiv 200 Nm mai mult față de versiunile anterioare.

3.460 km parcurși în cadrul MAN Tour în România

Noua generație a motorului D38 oferă până la 640 CP și un cuplu de până la 3.000 Nm – la turații scăzute, ceea ce-l face ideal atât pentru transportul pe distanțe lungi cât și pentru transporturi grele, agabaritice. Noul D26 este disponibil cu puteri nominale între 420 CP și 500 CP. Acest motor se face remarcat prin greutatea sa redusă și consumul mic de carburant. În combinație cu noile versiuni de transmisie MAN TipMatic cu programe de conducere personalizate în mod individual pentru fiecare tip de aplicație.

Un roadshow cu o flotă puternică și diversă
Flota MAN Tour a cuprins 12 camioane cu diferite configurații. Printre modelele care s-au făcut remarcate pe durata celor patru zile de test amintim ediția specială MAN TGX 18.640 PerformanceLine cu motorul D38 ce dezvoltă 640 CP și MAN TGX EfficientLine3, modelul care oferă o economie de combustibil cu 6.35% mai mică față de EfficientLine2.

Un alt model ce a stârnit interesul celor prezenți a fost autotractorul TGS 18.420 cu pachet ADR dedicat transportului de lichide. De altfel, grație polivalenței sale, modelul TGS a reprezentat mai mult de jumătate din flota MAN Tour. Cei prezenți, atât la Timișoara cât și la București au mai putut testa modelele TGS 18.360 cu tracțiune integrală pentru servicii de deszăpezire și TGS 26.500 6×4 echipat cu HydroDrive pentru transportul de bușteni.

12 jurnaliști de la 8 publicații românești specializate

Gama de camioane MAN TGS pentru contrucții a fost reprezentată de basculanta TGS 35.500 8×4 cu o dispunere specială a axelor (tandem de trei axe) cu ultima axă din tandem liftabilă și viratoare, o betonieră TGS 32.420 8×4 și un model TGS 8×4 cu macara pe șasiu echipat cu noul motor D26 de 500 CP.

În ceea ce privește segmentul greu, MAN a expus static în cele două locații un TGX cu trei axe de 580 CP respectiv patru axe de 640 CP. Segmentul de distribuție a fost reprezentat de modelul MAN TGM 18.290 ce are un șasiu optimizat ce îi permite să transporte o sarcină utilă mai mare.

Ca un specialist dovedit al vehiculelor de pompieri cu mulți ani de experiență în acest sector, MAN a inclus în cadrul roadshow-lui și un model dedicat stingerii incendiilor MAN TGL 8.220 4×2 cu cabină pentru echipaj, în întregime din oțel, ce respectă toate standardele specifice domeniului. Acest model a fost atracția celor mici veniți la eveniment cu părinții.

Nu în ultimul rând, MAN a prezentat în cadrul turneului european, portofoliul său de servicii extinse.

Clienții prezenți în cadrul evenimentelor de la Timișoara și București au putut afla mai multe despre gama largă de servicii financiare și soluții pe care le oferă MHS Truck & Bus, precum și programul de pregătire al șoferilor MAN ProfiDrive.

16 Nov 2016