Featured

Campania MAN de siguranță rutieră pentru copii intră în a patra rundă: concentrare pe punctele oarbe

Un trafic rutier cât mai sigur posibil este una dintre principalele preocupări ale MAN Truck & Bus. De aceea, MAN a lansat în 2020 o campanie de siguranță rutieră pentru școlari, care se desfășoară acum pentru a patra oară.

09 May 2023

Experți de la asociațiile locale de siguranță rutieră și MAN ProfiDrive le arată celor peste 3.500 de copii de la școlile primare din districtul Munchen ce este important când folosesc un autobuz. Sesiunile de instruire se concentrează pe punctele oarbe din jurul vehiculelor.

Potrivit Biroului Federal de Statistică, aproximativ 23.000 de copii au fost implicați în accidente rutiere în Germania în anul 2021. În medie, un copil cu vârsta sub 15 ani a fost rănit la fiecare 24 de minute. Aceste accidente au multe motive, dar copiii fac deseori greșeli atunci când traversează drumurile. Situații periculoase apar adesea și în intersecții, unde șoferii nu observă copiii pietoni, pe scutere sau pe biciclete, în timpul virajelor. Din acest motiv, campania de siguranță rutieră din acest an, ca și cea de anul trecut, se concentrează pe instruirea privind punctele oarbe.

Ca parte a campaniei, experții în siguranță rutieră, împreună cu instructorii MAN ProfiDrive, vor organiza 20 de evenimente la diferite școli primare din orașul și districtul Munchen, pentru a le arăta copiilor unde să se uite atunci când întâlnesc un autobuz și cum trebuie să se comporte pentru a ajunge la destinație în siguranță. Peste 3.500 de copii din clasele 1-4 vor învăța și ce este important atunci când traversezi o intersecție și unde pot apărea puncte oarbe.

 

Vedete la lansarea evenimentului: MAN Lion's City și Giovane Elber

Primul eveniment al campaniei de siguranță rutieră a avut loc la mijlocul lunii aprilie, la școala primară Jagfeldring din Haar. Un autobuz MAN Lion's City special decorat pentru campanie și legenda lui Bayern Munchen, Giovane Elber, au stârnit entuziasm printre copii. ”Sunt încântat să fiu implicat în campania de educație rutieră a MAN din acest an. Ca familist, siguranța rutieră a copiilor este foarte apropiată de inima mea. Este minunat că parteneriatul de tradiție dintre MAN și FC Bayern este utilizat pentru o campanie atât de importantă”, a spus Elber.

Vehiculul MAN Lion's City folosit în turneu le permite celor mici să învețe și să exerseze cum să aștepte autobuzul, la ce să privească atunci când autobuzul ajunge în stație, la ce să fie atenți atunci când urcă sau coboară din autobuz, cum să se comporte la bord și cum să se așeze corect cu ghiozdanul. În plus, o prelată portocalie este utilizată pentru a demonstra cât de mare este punctul orb al unui autobuz. ”Când copiii realizează și experimentează singuri cât de limitată este vizibilitatea șoferului, este mult mai eficient decât o lecție pur teoretică. Și memorează mai bine ce au învățat în acest fel”, spune Heinz Kiess, șef de Marketing al diviziei de Autobuze a MAN Truck & Bus. Și Lisa Alonso Sánchez, profesor la școala Jagdfeldring din Haar, confirmă: ”Campania MAN de educație rutieră este foarte importantă pentru că le arată copiilor pericolele din trafic și îi învață cum să se comporte corect în autobuze”.

 

Tehnologie inovatoare pentru protejarea copiilor

AN Truck & Bus a lansat campania de educație rutieră pentru copii în 2020. În acest an, ea se desfășoară pentru a patra oară. ”Obiectivul nostru este de a face o contribuție semnificativă în a ne asigura că cei mai tineri utilizatori ai drumurilor sunt cât mai în siguranță cu putință”, subliniază Kiess. Pentru a atinge acest obiectiv, MAN se bazează nu doar pe educarea și instruirea șoferilor, pasagerilor, bicicliștilor și pietonilor, dar și pe tehnologie inovatoare. Printre altele, șoferii sunt susținuți în traficul urban de sistemul activ de asistență la virare cu detecție de pietoni, o măsură eficientă împotriva accidentelor cauzate de punctele oarbe. Camerele video din față și lateral monitorizează automat împrejurimile autobuzului, iar șoferul este avertizat vizual și acustic de riscul producerii unei coliziuni. ”Este o preocupare reală a noastră de a face drumurile cât mai sigure posibil. De aceea ne-am pus toată experiența și implicarea în măsuri precum campania de siguranță rutieră, dar și în dezvoltarea de noi sisteme de siguranță”, a concluzionat Heinz Kiess.

09 May 2023