Featured

MAN oferă ajutor umanitar persoanelor din Ucraina

Angajații MAN Truck & Bus arată un angajament minunat în susținerea oamenilor în nevoie în urma războiului din Ucraina.

18 Mar 2022

Disponibilitate enormă de a dona și diverse acțiuni de suport în toate fabricile și companiile naționale ale MAN Truck & Bus: De la începutul războiului din Ucraina, angajații producătorului de vehicule comerciale au oferit ajutor pentru oamenii în nevoie în multe feluri. Au colectat provizii de urgentă nevoie, au organizat transporturi, au donat bani și au oferit sprijin direct pentru refugiați. Unde a fost posibil, MAN a oferit vehiculele care au susținut organizațiile umanitare. Un mare număr de camioane, autobuze și utilitare de la fabricile și dealerii naționali transportă ajutoare către regiunile de criză și aduc refugiații în siguranță.

”Dorința colegilor noștri de a ajuta este enormă”, spune Fabian Heidinger, care coordonează acțiunile de ajutorare din cadrul companiei. ”Faptul că angajații MAN ajută atât de energic și creativ ne face mândri și suntem mulțumiți când ajutorul ajunge la destinație”.

Dorința de a ajuta este deosebit de mare în fabricile și companiile de vânzări din țările învecinate Ucrainei. De exemplu, în Polonia, unde angajații MAN au organizat transportul și găzduirea colegilor din Ucraina și a familiilor lor care au părăsit țara. Ei au adus de asemenea la graniță alimentele și articolele de igienă de care era nevoie urgent.

Pentru numeroasele donații de bunuri din toate țările, angajații MAN au lucrat adesea cu organizațiile partenere. De exemplu, transporturile săptămânale cu ajutoare din Slovacia, la care s-a alăturat și MAN Austria, sunt aduse în Ucraina și distribuite prin intermediul partenerilor din regiunea de graniță. Primul transport a adus deja 10.000 de conserve cu mâncare, medicamente, saci de dormit și generatoare de electricitate.

Oferirea de vehicule este un aspect esențial al eforturilor de ajutorare. MAN Truck & Bus France, de exemplu, a pus la dispoziție cinci camioane autorităților care coordonează activitățile de donare, precum și semiremorci de la companii partenere ale MAN. Astfel a fost posibilă transportarea a sute de tone de ajutoare din Franța la granița dintre Polonia și Ucraina. În Polonia, angajații MAN au sprijinit activitatea jurnaliștilor cu un transportor TGE.

La fabricile din Nuremberg și Munchen, voluntarii au sortat și ambalat cele peste 1.800 de pachete donate în peste 100 de europaleți. Primele două camioane cu 34 de paleți din campania de colectare MAN au plecat spre nordul României. Acolo este un centru logistic condus de Ambulanța Sfântul Ioan, care, ca partener al MAN, se ocupă de ajutoarele pentru Ucraina. Fabrica de componente din Salzgitter a oferit de asemenea un MAN TGE pentru transportul ajutoarelor în zona graniței.

MAN a pus la dispoziția inițiativei ”Brucker ajută Ucraina” din Fürstenfeldbruck, de lângă Munchen, un camioan TGX și o remorcă. Doi angajați MAN s-au oferit voluntari și au condus camionul, complet încărcat cu ajutoare, la Lubin (Polonia). MAN Service Dortmund a colectat de asemenea bunuri de maximă urgență în cooperare cu asociația KIBU, iar angajații de la filiala din Hagen au transportat numeroase tone de bunuri la Cracovia, pe care le-au înmânat organizației locale Caritas. În nord-estul Germaniei, companiile MAN au sprijinit campania de strângere de fonduri a companiei de transport Bode, care a transportat 15 camioane cu ajutoare în capitala Poloniei. Companiile din sudul Germaniei au colectat aproximativ 500 de kituri de prim-ajutor de la companiile germane de service, care au fost livrate în Ucraina.

În plus față de diversele campanii de donare de bunuri, angajații MAN au făcut donații în cadrul Grupului Volkswagen. Sumele astfel colectate au fost donate UN Refugee Aid, partenerul național al UNCHR (Agenția ONU pentru refugiați). UNCHR lucrează cu autoritățile din Ucraina și țările învecinate pentru a organiza ajutoarele de urgență.

”Situația continuă să fie foarte dramatică, cu cereri venind în fiecare moment. La MAN ne coordonăm eforturile pentru a putea aborda noile activități într-o manieră direcționată și să oferim un sprijin cât mai complet”, a spus coordonatorul Fabian Heidinger.

18 Mar 2022