Featured

MAN eTGE merge acum în parcuri și șantiere de construcții

Noutăți de la vanul electric MAN: În cooperare cu producători renumiți de suprastructuri, MAN Truck & Bus oferă noi versiuni pentru modelul MAN eTGE. De acum înainte, el va fi disponibil și cu suprastructuri de tip box, platformă sau basculantă.

16 Jul 2021
  • MAN răspunde la cererea tot mai mare de soluții prietenoase cu mediul pentru zonele urbane
  • Aplicații suplimentare posibile, precum transport de mobilă, servicii municipale, construcții, grădinărit sau amenajarea peisajelor

 

MAN eTGE cu suprastructură de tip box este deja utilizat de un lanț de magazine de mobilă în Olanda. Acolo, el permite livrări cu emisii locale zero de pachete de mobilă, de multe ori voluminoase, în orașul Amsterdam. Cu acest pas, compania își aduce contribuția la îmbunătățirea calității aerului și răspunde la cererea în creștere de livrări la domiciliu, care fac transportul curat și mai important.

Tot mai multe companii gândesc în acest fel, fapt demonstrat și de statisticile înmatriculărilor din Europa (Eu 27+3). Între lunile Ianuarie și Mai din 2021, numărul de vanuri electrice cu bateri (BEV) între 3 și 6 tone a crescut cu 135% față de aceeași perioadă din 2020, până la aproximativ 2.200 de unități.

Până acum, MAN eTGE a fost disponibil doar în versiuni Panel Van pentru transport de marfă, respectiv Combi pentru transport de persoane. Pentru o oferi clienților și mai multe opțiuni în segmentul vehiculelor comerciale ușoare electrice, MAN Truck & Bus, alături de carosieri cunoscuți, oferă eTGE și cu caroserie de tip box, platformă sau suprastructură basculabilă pe trei părți.

”În noile versiuni, eTGE devine și mai atractiv pentru șoferii de livrări. Deoarece mulți clienți din mediul urban sunt interesați de volumul de marfă, fie pentru comenzi online voluminoase sau livrări de mobilă. În același timp, devine tot mai important, mai ales în orașe, să reducem sustenabil emisiile poluante și de zgomot. Iar MAN eTGE oferă combinația ideală pentru acest lucru”, explică Martin Imhoff, șeful departamentului Product Marketing Van al MAN Truck & Bus.

Cu suprastructura de tip box, MAN eTGE are un spațiu de marfă cu lungime de 3.280 mm, lățime de 2.060 mm și înălțime de 2.000 mm (opțional 2.200 mm). Se obține un volum de marfă de 13,5 metri cubi, disponibil la o înălțime de încărcare de 1.050 mm. Accesul în spațiul de marfă se face cu ajutorul unei scări retractabile, cu 4 trepte. La interior există șine de ancorare a mărfii pe pereții laterali și cel frontal. Suprastructura dry cargo box este construită și montată de carosierul SPIER Fahrzeugwerk din Steinheim (Germania).

A doua noutate din gama MAN eTGE deservește aplicații diferite: servicii municipale, construcții, grădinărit sau amenajarea peisajului. Aici, o platformă sau o suprastructură basculabilă pe trei părți sunt de multe ori cele mai căutate versiuni. MAN oferă acum asemenea vehicule în cooperare cu carosierul german Schoon Fahrzeugsysteme din Wiesmoor. Platforma măsoară 3.255 mm lungime și 2.040 mm lățime. Pereții laterali rabatabili au o înălțime de 300 mm. În platformă sunt integrate 10 inele de ancorare, fiecare cu o capacitate de 500 daN. Pentru platformă, sarcina utilă este de 820 kg, iar pentru basculantă - 750 kg.

Datele tehnice ale modelului MAN eTGE rămân neschimbate cu noile versiuni. Capacitatea bateriei este de 35,8 kWh, iar puterea motorului electric este de 100 kW. Cuplul instant de 290 Nm oferă o înaltă agilitate pentru utilizarea tipică în distribuția urbană. Potrivit procedurii de testare WLTP, autonomia este de 115 km, dar ea poate crește până la 120 sau 130 km în utilizarea reală urbană, în funcție de condițiile de transport.

Un avantaj major al lui eTGE este gama extinsă de echipamente de siguranță și confort, de care beneficiază și noile variante. Echiparea standard include: asistență la frânarea de urgență (Emergency Brake Assist), asistență activă la menținerea benzii de rulare (Active Lane Keeping Assist), asistență la plecarea din rampă (Hill Start Assist), faza lungă automată (High Beam Assist), detector de oboseală pentru șofer (Fatigue Assist) sau asistență la rafale de vânt lateral (Crosswind Assist). Senzorii de parcare față și spate garantează o manevrare sigură, în timp ce farurile și luminile de zi LED oferă o bună vizibilitate în orice moment. În ce privește confortul, modelul electric ușor MAN strălucește cu sistemul de infotainment MAN Media Van Navigation, sistem de aer condiționat Climatronic, volan multifuncțional și scaun pentru șofer Comfort Plus.

Pentru a facilita cât mai mult posibil tranziția către mobilitatea electrică, MAN oferă operatorilor de flote sfaturi de la experții MAN Transport Solutions. Printre altele, ei vor răspunde la întrebări despre planificarea resurselor, infrastructura de încărcare, managementul bateriei sau eficiența costurilor.

Operatorii vehiculelor electrice MAN se pot baza de asemenea pe suport profesional în ce privește servisarea. Echipele de service MAN sunt calificate special pentru întreținerea și reparația vehiculelor electrice, iar atelierele sunt echipate în mod corespunzător.

16 Jul 2021